Microîntreprinderile care dezvoltă afaceri în mediul rural pot primi bani europeni
Cabinetele de traduceri, cele veterinare, precum şi cei care prestează servicii de consultanţă în mediul rural pot primi finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 200.000 de euro, informează un comunicat emis, ieri, de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
"Mai precis, este vorba de banii ce se pot obţine prin Măsura 312 – "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi", pentru finanţarea unor activităţi aferente diviziunilor 69, 70, 71, 74 şi 75 din Codul privind Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN)", se arată în comunicat. Astfel, microîntreprinderile din mediul rural pot primi sprijin financiar nerambursabil pentru derularea de activităţi juridice, de contabilitate şi audit financiar, dar şi pentru consultanţă în management. Totodată, sunt eligibile şi cabinetele de arhitectură, consultanţă tehnică sau de testări şi analize tehnice. Oportunităţi de finanţare au şi activităţile de design specializat, fotografie sau de traduceri autorizate. O categorie aparte de activităţi care pot primi finanţare prin Măsura 312 sunt cele veterinare, mai precis cabinetele medicale veterinare, care beneficiază şi de un punctaj mai mare în criteriile de selecţie.
Având în vedere lipsa de servicii profesionale de calitate în mediul rural, finanţarea nerambursabilă, pe care un solicitant o poate obţine, constituie o şansă importantă pentru dezvoltarea unor activităţi profitabile. Finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei măsuri de investiţii poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va putea depăşi 200.000 de euro. Până în acest moment au fost depuse 3.980 de cereri de finanţare pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi. Dintre acestea au fost semnate contracte de finanţare pentru 1.339 de proiecte, în valoare nerambursabilă de 196,67 de milioane de euro.
O nouă sesiune de primire a cererilor de finanţare pentru Măsura 312 va avea loc anul acesta în perioada 2 – 31 mai, conform calendarului propus pentru sesiunile de depunere aferente anului 2011.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt microîntreprinderile şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja însă ca până la data semnării contractului de finanţare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi.
Sursa: Curierul National