Românii se feresc să înceapă o afacere
Potrivit unui studiu, doar 4,3% dintre români au lansat sau condus o afacere nouă în 2010
Pîrvu: Cei care au iniţiativă antreprenorială nu sunt susţinuţi de către autorităţi, iar peste tot se lovesc de bariere
Doar 4,29% din populaţia cu vârsta între 18 şi 64 de ani din România era implicată anul trecut în lansarea unei afaceri sau conduceau şi deţineau o firmă de mai puţin de trei ani şi jumătate, potrivit unui studiu la care a participat Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. "În 2010 rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient în România era de 4,29%, ceea ce înseamnă că 4,29% dintre românii între 18 – 64 ani erau implicaţi în demararea unei afaceri sau conduceau şi deţineau o afacere de mai puţin de 3,5 ani. Acest rezultat la prima vedere ne-ar părea că este unul destul de acceptabil, întrucât rata este chiar mai ridicată decât pentru unele ţări precum Germania şi Danemarca, dar mai redusă decât pentru state precum Spania sau Portugalia. Dacă ne uităm la ţările cu nivel de dezvoltare ca al României, în această grupă de ţări am depăşit doar Rusia în 2010", a declarat ieri Lehel-Zoltan Gyorfy, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, citat de Mediafax. Acesta a precizat că rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient în România a scăzut de la 4,02% în 2007 la 3,98% în 2008, pentru ca în 2009 să avanseze la 5,02%.
Gyorfy a arătat că pesimismul întreprinzătorilor din România este cel mai ridicat din ţările participante la studiu, iar 85% dintre întreprinzătorii în stadiu incipient spun că este mai greu să porneşti o afacere pe plan local decât anul trecut. "Şi în 2010 şi 2009 am fost lideri mondiali la acest capitol (pesimismul întreprinzătorilor – n.r.). Trebuie adăugat că pe de-o parte aceste date trebuie analizate şi de sfera guvernamentală şi, pe de altă parte, trebuie văzut că este nevoie şi de o schimbare de mentalitate la nivel individual, în sensul că nu trebuie aşteptate condiţiile şi sprijinul care niciodată nu vor fi perfecte. Şi în alte ţări a fost criză, şi în alte ţări s-au făcut greşeli şi tind să cred că nu la noi situaţia este cea mai imposibilă", a mai spus lectorul universitar.
Pîrvu: La noi nu există o cultură managerial
Florea Pîrvu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), atrage atenţia asupra faptului că persoanele care au iniţiativă antreprenorială nu sunt susţinute de către autorităţi.
''Peste tot te loveşti de bariere. La bănci trebuie să depui garanţii, statul nu acordă nişte credite pentru agenţii economici care vor să înceapă o afacere, şi chiar şi pentru un start-up este nevoie de un capital. În plus, la noi nu există o cultură managerială pentru că statul nu a investit în dezvoltarea unor astfel de programe'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Florea Pîrvu.
Potrivit vicepreşedintelui Consiliului pentru IMM situaţia se va înrăutăţi şi mai mult în acest an dacă statul nu va acorda nişte stimulente pentru întreprinzători. ''Dacă nu scade fiscalitatea pe forţa de muncă nu vom reuşi să ne redresăm prea curând în condiţiile în care nu avem resursele necesare pentru a o face'', a mai spus Florea Pîrvu.
''Sunt necesare şi cunoştinţe financiare de bază''
Pe de altă parte, Gabriel Creţu, director Canale de Distribuţie şi Managementul Sucursalelor la OTP Bank, consideră că antreprenorii români ar fi putut evita multe situaţii dificile dacă ar fi avut cunoştinţe financiare de bază. "Concluziile studiului coincid şi cu rolul pe care ni l-am asumat la bancă, acela de a pune accent pe consultanţa pe care o dăm clienţilor, pentru că chiar zilele trecute discutam cu clienţii mei şi am simţit nevoia lansării unor produse mult mai simplificate din punctul de vedere al gradului de interacţiune dintre bancă şi IMM-uri. (…)
Ne-am dat seama că problemele pe care le-au avut clienţii noştri în criză au strânsă legătură cu nivelul de înţelegere din punct de vedere financiar al afacerii pe care o gestionau", a spus Creţu. Acesta crede că mulţi antreprenori au plecat de la o idee, dar s-au dezechilibrat financiar din cauza unor paşi – precum achiziţia unor maşini scumpe – pe care i-ar fi putut evita cu cunoştinţe financiare de bază.
Totodată, oficialul OTP a menţionat că în România nu există foarte multe modele de afaceri de succes, care au plecat de la stadiul de IMM şi s-au dezvoltat într-o companie.
Rezultatele studiului sunt bazate pe utilizarea datelor Global Entrepreneurship Monitor (GEM), un proiect de cercetare la nivel global. În 2010, 59 de ţări au participat în această reţea de cercetare pentru a afla informaţii detaliate şi comparabile la nivel internaţional. România participă la proiectul de cercetare din 2007.
Sursa: Curierul National