Plăţi anticipate privind impozitul pe profit începând cu 1 ianuarie 2013
ANAF informează contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, alţii decât societăţile bancare – persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, că, începând cu 1 ianuarie 2013, pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial.
În articolul de mai jos, prezentăm principalele elemente ale acestui sistem de declarare şi plată.
Excepţii
Nu pot opta pentru sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial, următoarele categorii de contribuabili care au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit astfel:
- – organizaţiile nonprofit care au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
- – contribuabilii ce obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură care au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
- – persoane juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică care declară şi plătesc impozit pe profit trimestrial;
- – persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română,care declară şi plătesc impozit pe profit trimestrial;
- – persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică,care declară şi plătesc impozit pe profit trimestrial.
Nu aplică sistemul
De asemenea, nu aplică sistemul plăţilor anticipate efectuate trimestrial în contul impozitului pe profitul anual contribuabilii care în anul precedent s-au aflat în una din următoarele situaţii:
- – nou-înfiinţaţi;
- – cei care înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului precedent;
- – cei care s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la sediul social/sediile secundare în anul precedent;
- – cei care au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Aceşti contribuabili aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit.
Atenţie! Nu sunt consideraţi contribuabili nou-înfiinţaţi cei care se înregistrează ca efect al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii.
Mod de calcul
Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata.
Indicele preţurilor de consum necesar pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual se comunică, prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la 15 aprilie a anului fiscal pentru care se efectuează plăţile anticipate.
Notificare
Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se comunică organelor fiscale teritoriale competente până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se solicită aplicarea sistemului şi este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi.
În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9/07.01.2013, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.994/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 012 „Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit”.
Formularul 012 se utilizează de către contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, pentru efectuarea opţiunii de aplicare a sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, respectiv pentru renunţarea la această opţiune.
Formularul se completează în două exemplare, un exemplar semnat şi ştampilat se depune la unitatea fiscală, direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.
Sursa: financiarul.ro