SPAŢIUL VIRTUAL PRIVAT
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca reaminteşte contribuabililor, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus, în mod gratuit, la dispoziţia persoanelor fizice identificate prin cod numeric personal (CNP),o platformă on-line "Spaţiul privat virtual" (SPV), disponibilă 24 de ore din 24.
Contribuabilii care au acces la internet, prin SPV dispun de o serie de servicii fără a mai fi nevoiţi să facă deplasarea la sediul unităţilor fiscale,astfel:
– depunerea declaraţiilorfiscale (formular 200,220,230) fără a fi necesară printarea formularelor, deplasarea la sediul ANAF sau la oficiul poştal, achiziţionarea timbrelor sau a unei semnături digitale calificate;
– solicitarea şi eliberarea adeverinţelor de venit electronice care constituie documente originale în formă elecronică;
– solicitarea şi eliberarea certificatelor de atestare fiscală electronice care constituie documente originale în formă elecronică;
– vizualizarea sumelor datoratede contribuabili în baza declaraţiilor şi încasărilor înregistrate , respectiv a deciziilor de impunere emise de ANAF. Tot aici contribuabilii vor găsi conturile de trezorerie unde se pot plăti aceste sume şi vor putea tipări şi Nota de plată către trezorerie;
– sumele datorate către ANAF pot fi achitate astfel:
a) cu ordin de plată , prin virament bancar, inclusiv prin intermediul serviciilor de plăţi on-line puse la dispoziţia contribuabililor de către băncile comerciale la care aceştia au deschise conturile;
b) în numerar, prin intermediul unităţilor de trezorerie de care aparţin contribuabilii, pe baza Notei de plată către trezorerie;
c) în numerar, prin mandat poştal la oficiile poştale.
– confirmarea încasării sumelor plătite de contribuabili după înregistrarea în SPV , indiferent de modalitatea în care s-a făcut plata ( ordin de plată , numerar la ghişeul Trezoreriei, mandat poştal la oficiile Poştei Române, virament în contul tranzitoriu al MFP), precum şi a compensărilor şi restituirilor făcute de ANAF;
–primirea deciziilor de impunere emise de ANAF după data înregistrării contribuabililor în SPV, fără a mai fi necesară deplasarea la ghişeu sau la oficiul poştal;
-verificarea sumelor aferente contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către anagajator;
– registrul şi istoricul tuturor cererilor/solicitărilor /declaraţiilor transmise către ANAF prin SPV, respectiv al tuturor documentelor eliberate de către acesta prin SPV.
-alte servicii, care vor fi adăugate treptat în perioada următoare.
Înregistrarea în Spaţiul Privat Virtualse poate face accesând www.anaf.mfinante.gov.ro, secţiunea ,, Servicii Online’’- Serviciul înregistrare/ înrolare persoane fizice , parcurgând câţiva paşi simpli.
Pentru înregistrare, contribuabilii au nevoie de:
– datele de identificare;
– un număr de telefon mobil valabil;
– o adresă de e-mail valabilă;
– un număr de decizie de impunere emisă de ANAF începând cu anul 2013.
În cazul în care contribuabilii nu deţin o astfel de decizie, pot completa formularul on –line şi cu codul de identificare, comunicat on –line după completare şi actul de identitate pot merge la oricare dintre sediile ANAF din apropiere şi să se adreseze ghişeului dedicat validării înregistrării acestora în
Atenţie, contribuabilii care au optat pentru varianta validării la ghişeu, codul eliberat pe portal în scopul validării este valabil doar 10 zile. Astfel, aceştia trebuie să se prezinte la sediul ANAF în acest interval, în caz contrar, trebuie să completeze din nou formularul de înregistrare.
Pentru detalii cu privire la înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual, contribuabilii pot accesa tutorialele video de pe pagina dedicată a www.anaf.mfinante.gov.rosau oricare dintre instucţiunile în format pdf.
Prin accesarea serviciilor puse la dispoziţie prin Spaţiul Privat Virtual–SPV, ANAF oferă contribuabililor posibilitatea primirii de servicii şi soluţionării problemelor de natură fiscală fără ca aceştia să mai facă deplasarea la sediile unităţilor fiscale.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca recomandă persoanelor fizice înscrierea în SPV în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite de unităţile fiscale din subordine.
Pentru orice detalii sau lămuriri suplimentare, contribuabilii pot apela numărul de telefon: (004) 031.403.91.60 sau pot completa formularul de asistenţă on-line la adresa: https:// www.anaf.ro/arondare.
Sursa: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, COMPARTIMENT DE PRESA CLUJ