Afacerile românești încep să fie «clonate» de antreprenorii străini
Deși ne-am obișnuit să citim aproape zilnic despre branduri internaționale care se extind în România în franciză, există și afaceri autohtone a căror rețetă se dovedește atât de bună încât sunt exportate cu succes.
În prezent, 2% din francizele autohtone se dezvoltă inclusiv la nivel internațional, spune Adrian Gheorghe, managing director la ThinkBig International, companie de consultanță specializată în acest domeniu. „Problema este că, în România, nu avem foarte multe companii care să atingă maximul de dezvoltare pe piața națională și să dorească să se dezvolte în Europa Centrală și de Est, înfruntând barierele de intrare din aceste piețe (fie ele lingvistice, logistice, de investiții etc.)“, explică managerul. Un exemplu de business care s-a extins în afara țării în acest fel este Romstal. Compania are în România 147 de unități, 97 dintre ele fiind operate în franciză. În afara țării, sub acest brand au fost deschise 22 de magazine în Ucraina, 15 în Moldova, 12 în Serbia și nouă în Rusia. Detalii aici. (click)
Sursa: Capital