An bun pentru firmele clujene
Clujul şi-a redus cel mai mult numărul de suspendări de activitate între judeţele din România şi se poziţionează pe locul doi în privinţa înmatriculărilor şi a agenţilor economici activi în 2011, conform statisticii întocmite de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Clujenii stau cel mai bine din ţară la suspendări: de la 3.334 de agenţi economici în primele 11 luni din 2010 la numai 698 în aceeaşi perioadă a anului trecut, adică o reducere de peste 79%, cu aproape două procente peste performanţa capitalei. La nivel naţional, de la 66.420 de agenţi suspendaţi în anul precedent s-a ajuns la 20.026. Înmatriculările de persoane fizice şi juridice în judeţul nostru au crescut în cele 11 luni de la 4.953 la 5.760, înaintea Constanţei, Iaşiului şi Timişoarei, dar cu mult sub Bucureşti (18.553 în acest an). La 30 noiembrie anul trecut în Cluj erau înregistraţi 43.590 de comercianţi activi (persoane fizice autorizate şi juridice), faţă de 180.628 în Bucureşti, dar peste cele trei judeţe amintite.
Numărul agenţilor economici intraţi sub incidenţa Legii nr. 85/2009 în perioada ianuarie-noiembrie a anului trecut a fost în creştere la Cluj în lunile iunie (70), iulie (88), octombrie (87) şi noiembrie (74), dar la nivel general judeţul are mai puţine firme intrate sub spectrul insolvenţei decât altele mai mici ca forţă economică, precum Dolj (1.190), Braşov (1.022) sau Argeş (965). Peste 17.000 de agenţi din ţară s-au încadrat în prevederile acestei legi în perioada respectivă. Cele mai multe societăţi afectate de insolvenţă sunt cele din sectoarele comerţ, industria prelucrătoare, construcţii, sănătate şi asistenţă socială, hoteluri şi restaurante.
Clujul stă acceptabil la capitolul radieri colective, cu un minus de 75,27% faţă de intervalul analizat din anul trecut, respectiv o diminuare de la 9.891 la 2.446 de agenţi economici. Judeţele intrate în Top 5 au un procent de reducere de 90-93%, media naţională fiind de -71,73%, de la 180.146 la 50.935 de persoane fizice autorizate şi persoane juridice. Un indice pentru Cluj este cel al dizolvărilor voluntare, unde judeţul a înregistrat o reducere de 44,44%, de la 144 la 88 de agenţi, sub media pe România (-49,97%) şi la distanţă faţă de fruntaşele acestui top, Vaslui (-91,67%) şi Bihor (-90,65%).
Suspendări
1. Cluj -79,06%
2. Bacău -78,13%
3. Bucureşti -77,44%
4. Timiş -76,80%
5. Hunedoara -76,20%
Dizolvări
1. Vaslui -91,67%
2. Bihor -90,65%
3. Sălaj -88,89%
4. Bistriţa N. -87,50%
5. Tulcea -83,87%
Radieri
1. Teleorman -92,41%
2. Ialomiţa -90,10%
3. Maramureş -89,08%
4. Tulcea -87,19%
5. Botoşani -86,33%
Înmatriculări
1. Bucureşti 18.553
2. Cluj 5.760
3. Constanţa 4.988
4. Iaşi 4.877
5. Timiş 4.557
Insolvenţe
1. Bucureşti 1.947
2. Dolj 1.190
3. Constanţa 1.184
4. Braşov 1.022
5. Argeş 965
Comercianţi activi
1. Bucureşti 180.628
2. Cluj 43.590
3. Timiş 38.344
4. Constanţa 36.579
5. Iaşi 33.127
Sursa: ONRC
Ziua de Cluj (D.E.)