IMPOZITAREA VENITURILOR DIN DIVIDENDE ÎN 2016

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că începând cu 1 ianuarie 2016 se aplică prevederile  Legii nr. 227 /8.09. 2015 , modificată prin O.U.G. nr. 50/27.10.2015 în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor din dividende     

O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat.Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale. Aceste prevederi nu se aplică pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, dacă în ultima zi a anului calendaristic sau în ultima zi a anului fiscal modificat, după caz, persoana juridică română care primeşte dividendele îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 43, alin. (4). din Legea nr.227/2015 din Codul Fiscal.

La art.43, alin.(4) din Legea nr.227/2015 se menţionează că prevederile referitoare la reţinerea, declararea şi plata impozitului pe dividende nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de un an împlinit până la data plăţii acestora inclusiv.

Sunt neimpozabile la calculul impozitului pe profit dividendele primitede un contribuabil plătitor de impozit pe profit de la o persoană juridică română indiferent de  cota de participare la capitalul social al societãţii care distribuie dividende.

Veniturile din investiţii realizate de persoanele fizice  cuprind şi veniturile din dividende. Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv se impun cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind final. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor reprezentând câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare de către acţionari/asociaţi/investitori. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor/câştigurilor obţinute ca urmare a deţinerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor/asociaţilor/investitorilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende/câştig se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat.

Cota de impozit de 5% se aplică asupra veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Plătitorii de venituri din dividende sunt obligaţi sa  declare impozitul reţinut la sursă, până la termenul de plată a acestuia inclusiv.Totodatã, plătitorii de venituri din dividende au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor din dividende, se stabileşte de organul fiscal în anul următor celui în care au fost realizate veniturile, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie de asigurãri sociale de sãnãtate de 5,5%  asupra venitului brut. Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere.

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din dividende, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă totalul veniturilor brute din dividende, în bani sau în natură, distribuite de persoanele juridice, realizate în cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului.

În anul 2016, persoanele care realizează venituri din dividende nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează venituri din salarii, din pensii, din activităţi independente, din asocierea cu o persoană juridica – contribuabil potrivit Titlulul II sau III din Codul Fiscal rescris ,  din activităţi agricole, din alte surse, indemnizaţii de şomaj, pentru creşterea copilului, ajutor social acordat potrivit Legii nr.416/2001, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de munca drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, aşa cum sunt enumerate  la art. 155 alin. (1) lit. a) – d), g), i) – l) din Legea nr.227/2015, cu excepţia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală.

Pentru anul 2016, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din dividende şi se datoreazã contribuţia de asigurări sociale de sănătate, aceasta se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza informaţiilor din declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, după caz. Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă venitul din dividende pentru care se calculează contribuţia este singurul venit realizat.

Pentru veniturile din dividende realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017, baza lunară  de calcul a CASS  nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut  în vigoare în anul pentru care se stabileşte contribuţia.

Contribuţia anuală de asigurări sociale de sănătate se stabileşte de organul fiscal, prin aplicarea cotei individuale de 5,5 % asupra bazei anuale de calcul, determinată ca sumă a bazelor lunare de calcul asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, aferente veniturilor prevăzute la art.179 alin. (1) din Legea nr.227/2015 (unde sunt cuprinse şi veniturile din dividende) . Baza anuală de calcula contribuţiei de asigurări de sănătate nu poate fi mai mică decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară şi nici mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut înmulţită cu 12 luni.

Share your thoughts