REVOLUŢIA FISCALĂ, LA CLUJ. „Niciun patron nu îşi va permite să scadă salariile”
„Vor fi efecte benefice, precum reducerile fiscale, reducerea cotei de impozit pe venit la 10%, iar modificarea salariilor brute oricum trebuia să fie făcută deoarece se mărea salariul minim pe economie de la 1 ianuarie, iar pentru aceasta va trebui modificat doar un act adiţional.
Un impact mai mare îl va avea modificarea sistemului informatic al firmelor, respectiv schimbarea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, ceea ce va presupune cost şi timp. Chiar nu am înţeles această grabă din partea guvernului, ordonanţa putea să treacă prin procedura clasică de aprobare, cu eventuale modificări pozitive.
Măsurile nu vor avea efecte negative majore asupra angajatorului, angajatului sau statului, aş zice dimpotrivă; eventual angajaţii cu salarii foarte mari vor fi afectaţi. Nu cred că vreun patron va profita ca să scadă salariile, în condiţiile crizei de forţă de muncă de la noi. Dacă îi zici unui informatician cu salariu de 3.000 de euro că i-l scazi la 2.900, în secunda următoare îţi pleacă la altă firmă”.
Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, trecerea contribuţiilor sociale (asigurări sociale şi de sănătate) de la angajator la angajat, reducerea cu 2 puncte a cotei totale de contribuţii şi scăderea impozitul pe venit de la 16 la10%.
Sursa: Ziua de Cluj
Articol scris de Calin Poenaru, 09 noiembrie 2017, 12:39